Devino voluntar!


Te poți înscrie în 3 pași simpli:

  1. Alege perioada în care vrei să participi (conform seriilor afișate)
  2. Așteaptă un mail de confirmare de la coordonatorul intervenției
  3. Încarcă pe platformă actele solicitate


Ambulanța pentru monumente dorește creșterea calității restaurării patrimoniului din România prin formarea profesională a studenților și a tinerilor specialiști.

Înscrierile au loc până la 31 martie. În cazuri excepționale vom accepta înscrieri ulterioare.

Ne rezervăm dreptul de a selecta participanții și de a renunța la colaborarea cu cei care nu respectă regulile din timpul intervenției. În funcție de locurile disponibile și de capacitatea de coordonare a organizațiilor s-ar putea să fiți rugați sa participați la altă intervenție după înscriere dar vom încerca să ne adaptăm pe cât posibil eforturile organizatorice la numărul total de înscriși. Prioritate vor avea participanții frecvenți și cei din profesiile legate de restaurare (arhitectură, urbanism, inginerie, arheologie, istorie, turism cultural etc.).

Transportul până la intervenții este responsabilitatea voluntarului, dar vă putem prelua din zonă dacă anunțați în avans ora și locul unde ajungeți.

Participarea este gratuită, masa și cazarea fiind asigurate de către asociațiile organizatoare și de către comunitățile locale.

Perioada minimă de participare este de o săptămână (duminică - duminică) pentru studenți și flexibilă pentru ceilalți. Seriile sunt anunțate la fiecare intervenție.